This post is also available in: Engleză

Am intâlnit-o prima dată pe Cristina Moșoiu într-o dimineață nebună când alergam prin producție cu niște sarcini “în brațe”, încercând să le rezolv. Am cerut ajutor ca un sărman în gara mare și l-am primit fără scuze și-amânări. Plus zâmbet. Plus “mă găsești aici când ai nevoie.” Toate astea de după un surâs plin de candoare, de care am mai beneficiat și după aceea.

M-a înșelat aparența omului fragil de la început, pentru că ulterior am regăsit în el forța învingătorului, care pare a fi trăsătură de familie.

Mamă de Alexandru Cristian, campion mondial la Karate Ashihara, Cristina face față cu brio și simultan provocărilor Continental de patru ani. S-a alăturat echipei ca operator, iar în prezent trăiește valorile noastre din plin, ca ShopFloor Leader al uneia din cele mai  vesele echipe pe care le-am întâlnit în plant – clusterul de VW-Audi. Se pare că standardele sunt înalte și-acasă și la birou. Am fost curioasă cum reușește și-am iscodit-o, să aflăm împreună.

Este mândră “posesoare” a unui fiu care scrie istorie în domeniul artelor marțiale în România. De  la 10 ani, Alexandru Cristian Moșoiu este multiplu campion la Ashihara la toatel nivelurile. A început cu titlul de superlativ la nivel național încă din primul an de performanță, pentru ca la 12 ani  să obțină locul trei la Campionatul Mondial din Ungaria. La 14 ani, urca pe podium, pe treapta cu locul 1 Mondial chiar aici, în Brașov. N-are de gând să pună kimono-ul în cui, așa că luna viitoare îi ținem pumnii pentru că va lupta pentru un nou titlu mondial la kumite și kata tocmai în Kazahstan.

La început de drum, decizia a fost simplă: “Vreau la karate!” Traseul n-a fost lin. Simplu nici pe departe. Antrenamente zilnice pentru Alexandru, jonglerii cu programul pentru Cristina, care n-a fost niciun moment străină de spiritul și energia specific sportivilor, ea însăși făcând gimnastică de performanță timp de 14 ani. În ciuda ritmului alert pe care i-l impune jobul, familia Moșoiu nu pierde niciun concurs iar Cristina se implică activ în organizarea tuturor competițiilor. “Concursurile de desfășoară doar pe tatami. În rest suntem ca o familie” mi-a spus din spatele zâmbetului și-am înțeles cu vine asta, pentru că știu câtă voie bună e-n echipa pe care o îndrumă în linia de producție.

Nu pot să nu remarc transferul de valori dintre “acasă” și comunitatea Continental. Spiritul de competiție merge mână-n mână cu o viață activă și fiecare reușită are prețul ei.

E complicat? Cu siguranță. Dar merita? Incontestabil! Sau cum ar spune colega noastră, “îmi place ce fac, oricât ar fi de greu. Restul nu contează. În viață, dacă nu-i așa, e bine să renunți.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *