This post is also available in: Engleză

Ȋn interviul urmãtor vom sta de vorbã cu Marius Goaste, Technology Engineering Team Leader la Continental Powertrain România, în Brașov. Marius are un hobby interesant: parapanta. Hai sã vedem ce are de spus despre asta!

Timpul liber este scurt și prețios. Povestește-ne cu ce ți-l ocupi! 
Păi, în principiu, în timpul săptămânii timpul liber mi-l dedic familiei. Am numai fete în casă – până și câinele este cățea. Am o fetiță de 1 an și 3 luni și alta de imediat 4 ani și de obicei ieșim împreună cu soția pe dealurile din împrejurimi, în funcție de vreme. În weekend atât eu, cât și soția practicăm parapantismul așa că facem cu schimbul. Dimineața unul stă cu fetele în casă, iar celălalt merge cu parapanta și invers după masă. Câteodată, când mergem pe dealuri mai mici și nu zburăm pe coclauri mai înalte, luam și fetele cu noi.

Descrie-ne, pe scurt, în ce constă activitatea ta și de cât timp o practici.
Bănuiesc că te referi la parapantism aici! De parapantă m-am apucat acum mai bine de un an, în septembrie. Am primit cadou un zbor în tandem și eu înnebunit după zboruri de mic, am observat că este cea mai economă soluție de a zbura și este și cea mai faină. Găsești liniște, găsești libertate și este o formă de sport, zic eu, destul de solicitantă în primele faze. Și în ciuda opiniei generale, parapantismul este și un sport destul de safe.

Ce te-a determinat să optezi pentru acest mod de a îți petrece timpul liber și ce te motivează să continui această activitate?
Prima dată am început cu acel zbor în tandem. Dar eu am fost pasionat de mic de zbor. Initial zburasem cu unchiul meu pe un elicopter de poliție, unchiul meu fiind mecanic la IAR Ghimbav și a fost prima posibilitate de a urca într-un aparat zburător. Eram prin clasa a 7-a sau a 8-a și atunci m-am îndrăgostit de zbor. Am tot încercat pe parcurs să zbor cu un avion ultra-ușor, am încercat și zborul cu balonul – numai că ambele erau destul de costisitoare. Ulterior am primit cadou zborul în tandem și mi-am zis „gata, asta este de mine!”.

Cât timp dedici zilnic pasiunii tale?
Aș putea să zic, în medie, 1 ora sau două ore pe zi.

Ce cunoștințe, aptitudini, studii și eforturi presupune activitatea pe care o desfășori?
Sunt 5 stagii în parapantism, și pentru fiecare trebuie să iei o licență. Pentru asta ai nevoie de cursul de parapantă ce constă în cunoștințe meteorologice, de aerodinamică și un pic de fizică de bază. Nu ai nevoie de o condiție fizică excelentă, dar un minim este necesar. Trebuie să poți să alergi și să tragi de parapantă. Mă rog… când o tragi tu pe ea, când te trage ea pe tine. Este un joc. Spre exemplu avem parapantiști de 75 de ani și vin cu rucascul sus pe munte și de acolo zboară.

Crezi că studiile și locurile de muncă îndepărtează oamenii de la pasiunile lor?
Cred că asta este o alegere ce o ia fiecare persoană. Te poți îndepărta de o pasiune sau nu. Munca reprezintă deja jumatate din zi și dacă vrei să iți combini ziua și cu ceva ce te pasionează cu siguranță poți alege asta. Eu prefer să o combin!

Care este cea mai mare satisfacție sau cel mai important câștig dobândit de pe urma activității tale?
Cred că pot spune că cea mai mare satisfacție este faptul că am găsit activitatea care pot să o fac împreună cu familia mea. Este o activitate ce o văd eu pe termen lung, așa că le așteptăm și pe cele mici să crească puțin și de la 16 ani se pot apuca și ele.

Cum împaci serviciul cu pasiunea? Îți mai rămâne timp și pentru tine și familia ta?
Merg mână în mână acum, după cum am spus și mai devreme. Iți ia puțin timp să le pui pe același făgaș, dar dacă ai parte de puțină înțelegere din partea apropiatului atunci restul vin de la sine.

Care sunt planurile de viitor?
Clar, vreau să continui cu hobby-ul pe care-l am acum! Mi-am propus să trec prin toate fazele de parapantism, până o să ajung instructor. Deoarece durează mult și ai nevoie de experiență nu pot să zic exact când, dar este un obiectiv plasat acolo pe termen lung. Odată cu experiența câștigată aș vrea să creem aici, în Brașov, împreună cu clubul în care activez o comunitate cât mai numeroasă de parapantiști. Să share-uim sportul acesta și să se bucure cât mai mulți oameni de plăcerea acestui sport. Momentan în România sunt cam 3 000 de parapantiști, spre deosebire de Franța care are undeva la 30 000 de parapantiști.

Finja Ostermann-Emden

More posts by Finja

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *